Laurențiu Corbu, fotbalistul Chindiei Târgoviște, a dezvăluit pentru ProSport Live că a fost urmărit de Ludogoreț Razgrad înainte să ajungă la Dinamo.
Acesta susține că era urmărit de Ludogoreț Razgrad, Oțelul Galați și Rapid, dar că Mircea Rednic a fost cel care l-a convins să aleagă Dinamo.
Inițial, Laurențiu Corbu a mers să se antreneze cu Petrolul, echipă la care era și Mircea Rednic, dar „Puriul” și-a reziliat contractul și a ajuns la Dinamo, echipă la care l-a luat și pe fotbalistul care în prezent e sub contract cu Chindia Târgoviște.
„Am avut o selecție la U21 cu Mihai Teja cu Liga 2 și Liga 3. Antrenor la Titu era Rică Neaga, iar după acea acțiune am avut și meci și au venit cei de la Oțelul și Rapid ca să semnez. Venise și un scouter de la Ludogoreț, m-a urmărit două luni, dar l-am ales pe Mircea Rednic. Discuția cu el a fost foarte simplă, m-a sunat dânsul. Era antrenor la Petrolul și m-am antrenat acolo două săptămâni, iar apoi mi-a zis că situația lui e grea la Petrolul și eu să mă antrenez cu Titu. Mi-a zis că o să mă sune și o să încerce să mă ia cu el când o să plece la altă echipă.
În primă fază a luat legătura cu cei de la Titu. Nu m-a interesat ce s-a discutat, ci voiam să fac pasul către Dinamo. Eram foarte emoționat”, a spus Laurențiu Corbu, conform ProSport LIVE.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER